Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Putineiu, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit în cazul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe.
Cercetările au evidențiat că, în ziua de 05 iunie a.c., în jurul orei 17:00, în urma unui conflict spontan, persoana cercetată ar fi pătruns fără drept în curtea vecinei sale în vârstă de 27 de ani, din aceeași localitate, și ar fi lovit-o pe aceasta cu o cazma, în zona capului, informează IPJ Teleorman.
În urma administrării probatoriului, față de persoana cercetată a fost dispusă măsura reținerii, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.