× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Zilele Erasmus la Liceul Teoretic “Constantin Noica” / Comunicat de presă

Ziarul Teleormanul • 16-10-2024, 10:00:11 • 51 vizualizari
 

Timp de 6 zile, între 14 și 19 octombrie, toată Europa celebrează programul #ErasmusDays.

În perioada 14-19 octombrie 2024, Liceul Teoretic Constantin Noica din Alexandria sărbătorește “Zilele Erasmus+”, ocazie cu care cadrele didactice și elevii vor asista la activități de diseminare, ateliere de schimb de bune practici, vor lua parte la un concurs local de vânătoare de comori alexandrene dar și workshop-uri de informare și conștientizare cu privire la importanța internaționalizării școlii prin proiecte europene.

Am ales să începem această săptămână importantă print-un eveniment de multiplicare a rezultatelor proiectului Acreditare și acordarea certificatelor celor 23 de elevi și 10 profesori, beneficiari direcți, participanți la mobilități în anul de acreditare 2023-2024, din cadrul proiectul Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000136281, YOUth MATTER.

La evenimentul care a avut loc la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria au luat parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, ai Primăriei Alexandria, conducerea liceului, dar și cadre didactice, părinți și elevi de la Liceul Teoretic “Constantin Noica”.

Pe 16 octombrie, Liceul Teoretic “Constantin Noica” se alătură partenerilor din întreaga Uniune Europeană care celebrează Zilele Erasmus, organizând Alexandria Erasmus Treasure Hunt, împreună cu alte două licee alexăndrene acreditate Erasmus: Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Național Pedagogic “Mircea Scarlat”.

Pentru primii doi ani de Acreditare, LTCN a oferit șansa a 50 elevi să beneficieze de mobilități în șase țări ale Uniunii Europene, și celor 23 de cadre didactice să participe la cursuri de formare, activități de job shadowing sau ca persoane însoțitoare în peste 10 țări diferite și toți au avut parte de o experiență valoroasă și complexă în cadrul programului Erasmus.

Pentru anul 3 de Acreditare, avem ca obiectiv realizarea a 21 de mobilități ale elevilor în trei țări ale Uniunii Europene și nouă mobilități ale cadrelor didactice.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Zilele Erasmus Liceul Teoretic Constantin Comunicat Presă