PRIMAR CORNEL GOGAN: “AM OAMENI, ANGAJAŢI POLITIC, PE CARE NU-I POT DA AFARĂ. VOR DA ÎN JUDECATĂ ŞI VOR CÂŞTIGA”
Judeţul Teleorman nu mai poate susţine un aparat administrativ supradimensionat. Este nevoie de o reformă reală, de o reducere a numărului de posturi din administraţia locală. Însă, în lipsa unui cadru legal, primarii sunt legaţi de mâini şi de picioare, şi nu pot scăpa de sinecurile politice, de oamenii angajaţi politic, a căror atribuţie de serviciu este să taie frunze la câini. O spune Cornel Gogan, primarul din oraşul Videle, singurul edil şef din judeţ care a disponibilizat în jur de 175 de salariaţi, ce nu-şi aveau obiectul muncii. “În calitate de primar, am constatat că PSD-ul încearcă să reducă salariile celor din administraţia publică locală cu doar 10%. Din punctul meu de vedere e o măsură populară, dar nu eficientă, pentru că vom demoraliza pe acei oameni care muncesc, în favoarea celor care s-au angajat politic şi nu fac absolut nimic, nu ajută cu nimic comunitatea. În opinia mea, este o măsură care nu trebuie să fie pusă în aplicare. Este normal să mergem pe forma finală care s-a negociat prin protocolul de guvernare, de a fi un personal mai puţin decât avem în prezent. Primăria Videle, probabil, este pe primul loc în judeţul Teleorman la numărul de disponibilizări, peste 175. În urma acestui proces, nu aţi auzit că cineva a murit de foame. Astăzi, judeţul Teleorman are un aparat foarte umflat, din punct de vedere birocratic, chiar dacă salariile sunt mai mici în comparaţie cu alte judeţe. Din această cauză, spun că în judeţ este obligatoriu o reformă. Pe domnul Grindeanu l-am auzit, la televizor, că trebuie să micşorăm la toată lumea cu 10%. Nu-s de acord pentru că eu, la primăria Videle, am câţiva oameni care muncesc şi s-au săturat să-i vadă pe alţii cum stau. Azi, în primărie, am 20 de oameni care nu au obiectul muncii şi nu-i pot da afară pentru că nu am cadrul legal. Mă vor da în judecată, vor câştiga şi se vor întoarce. Cred că este cea mai mare greşeală a acestui guvern dacă nu va slăbi acest stat umflat printr-o reformă adevărată”, a declarat primarul Cornel Gogan.
PRIMARCORNELOAMENIANGAJAŢIPOLITICAFARĂJUDECATĂCÂŞTIGA
Citeste pe Informatia de Teleorman 39 vizualizări 29-09-2025, 20:00:38 Articole Informatia de Teleorman
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Preşcolarii de la Grădiniţa cu PP nr. 7 Alexandria, în vizită la Muzeul Judeţean Teleorman
acum 2 zile
Digitalizarea administrației publice din Teleorman: necesitatea înființării unei firme locale de servicii IT
acum 3 zile