“An de an, pe 28 februarie, obișnuim să sărbătorim «Ziua Protecției Civile din România» împreună cu cetățenii din comunitățile noastre, să le reamintim că această «armă a vieții» a luat ființă în anul 1933, prin Înaltul Decret Regal al lui Carol al II – lea, ca o necesitate a protejării populației civile de efectele devastatoare ale primului Război Mondial”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman.
Astăzi, începând cu ora 10.00, pe platoul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alexandria, în prezenţa oficialităţilor administraţiei publice județene și locale, s-a desfăşurat un ceremonial militar urmat de prezentarea noilor autospeciale de intervenție, care au intrat în dotarea ISU Teleorman în cursul anului 2023, ca urmare a implementării de către IGSU a proiectului “VIZIUNE 2020”.
Tot în cadrul acestor manifestări festive, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătirea profesională și comportarea demnă, au fost înaintate în grad, înaintea expirării stagiului minim în grad, următoarele cadre militare: – în gradul de căpitan: lt. Pomojnicu Roxana-Valentina; în gradul de căpitan: lt. Scoreț Petrișor; în gradul de plutonier adjutant șef: plutonier adjutant Bojica Florin-Ionu; în gradul de plutonier adjutant șef: plutonier adjutant Dragomir Dănuț; în gradul de plutonier adjutant șef: plutonier adjutant Roșoga Alexandru-Eugen; – în gradul de plutonier major: plutonier Irina Mugurel-Alexandru.
“Ziua Protecţiei Civile din România ne oferă deosebita onoare de a adresa tuturor specialiştilor de protecţie civilă din serviciile profesioniste, localităţi, instituţii şi operatori economici, cele mai calde felicitări pentru activitatea desfăşurată, putere de muncă, sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor!
Mulţumim autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale, operatorilor economici, instituţiilor publice, populaţiei şi mass-mediei pentru sprijinul acordat în îndeplinirea misiunilor specifice şi, totodată, îi asigurăm că întregul personal al instituţiei noastre va respecta cu sfinţenie deviza «Cu viaţa mea, apăr viaţa»!”, a mai transmis sursa citată.