× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

BULETIN INFORMATIV

IPJ Teleorman • 05-09-2022, 14:00:29 • 9 vizualizari
 

Polițiștii  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În ultimele 48 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 97 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 41 230  lei, au reținut 10 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Dintre acestea, 22 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 sancțiuni pentru lumini, 10 sancțiuni pentru alte abateri, 2 sancțiuni pentru alcool, 9 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță și 1 sancțiune pentru lipsă inspecție tehnică periodică.

Exemplificăm:

La data de 04 sepembrie a.c., orele 18:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria- Secția nr. 2 Poliție Rurală Nanov au  depistat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 în localitatea Nanov, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,57mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.                                                                                                                                    

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul  sub influența alcoolului”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.   

La data de 04 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele au  depistat un bărbat  în vârstă de 48 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism  în municipiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,24mg/l alcool pur în aerul expirat.                                                                                                                                       

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul  fără permis de conducere”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.    

La data de 04 sepembrie a.c., orele 00:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria- Secția nr. 1 Poliție Rurală Alexandria au  depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Mârzănești, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 506 în localitatea Cernetu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,42mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.                                                                                                                                     

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul  sub influența alcoolului”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.   

 

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
BULETIN INFORMATIV