× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Proiect pentru reducerea abandonului școlar, implementat de Fundația Regală Margareta a României în școli din Teleorman

Ziarul Teleormanul • 09-12-2022, 14:00:06 • 62 vizualizari
 

Fundația Regală Margareta a României în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 4 Turnu Măgurele și Școala Gimnazială nr. 1 Islaz (inclusiv unitatea de învățământ arondată,  Școala Gimnazială nr. 2 Islaz), din județul Teleorman, au demarat proiectul “Cluburile Generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cu o durată de 14 luni, proiectul vizează derularea unui set de măsuri complexe şi concrete având ca scop reducerea abandonului şcolar în judeţul Teleorman și consolidarea premiselor pentru conturarea unui viitor în care copiii să fie sprijiniți să-și poată valorifica potențialul și să contribuie la dezvoltarea comunității locale.

Mai precis, este vorba despre asigurarea infrastructurii şcolare necesare şi dezvoltarea pentru 40 de profesioniști – personal didactic și de sprijin – din cadrul celor trei unități școlare partenere din județul Teleorman, a competenţelor conceptuale şi practice necesare derulării unor programe de educaţie non-formală calitativă şi incluzivă.

330 de copii din ciclul primar şi gimnazial vor beneficia de servicii educaţionale non-formale cu impact pozitiv direct asupra reducerii riscului de abandon şcolar prin: facilitarea tranziţiei către un nou ciclu de învăţământ, ameliorarea analfabetismului funcţional prin activităţi non-formale interdisciplinare: derularea de cluburi în domeniile sportiv, creativ, artistic, tradiţional, artizanat, mediu pentru dezvoltarea aptitudinilor socio-emoţionale ale copiilor, constituirea de grupuri de dezvoltare socio-emoţională pentru creşterea stimei de sine şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare, organizarea unui program de educaţie pentru sănătate, igienă şi nutriţie adaptat posibilităţilor materiale reduse, derularea de activităţi intergeneraţionale cu implicarea copiilor şi vârstnicilor pentru a promova respectul între generaţii şi consolidarea unei comunităţi locale puternice.

În cadrul proiectului, pornind de la nevoile copiilor, vor fi amenajate 3 spaţii creative destinate activităţilor non-formale outdoor prin implicarea elevilor, cadrelor didactice şi de sprijin, părinţilor şi altor membri ai comunităţii (inclusiv artişti locali). De asemenea, vor fi implementate programe de educaţie non-formală prin perfecţionarea competenţelor a 40 cadre  didactice şi de sprijin, urmând ca la finalizarea programului de perfecţionare, training şi coaching, o dată ce competenţele în domeniul educaţiei non-formale vor fi fost dezvoltate, personalul didactic şi de sprijin să poată devină experţi care vor derula activităţile educaţionale cu celelalte categorii de grup ţintă.

Proiectul se desfășoară în perioada: 9 noiembrie 2022 – 31 decembrie 2023.

Related

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Proiect Pentru Reducerea Abandonului școlar Implementat Fundația Regală Margareta României școli