× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Proiectul Educațional Regional „Noi, cei speciali”

Ziarul Mara • 22-11-2022, 10:00:14 • 133 vizualizari
 

În cadrul unei întâlniri regionale organizate în municipiul Roșiorii de Vede, s-au întâlnit specialiștii și cadrele didactice din centrele școlare pentru educație incluzivă din șase județe (Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman) și din municipiul București.

Acestia sunt implicați într-un schimb de experiență în cadrul proiectului educațional regional „Noi, cei speciali”.

Numărul mare de cadre didactice implicate în acest proiect dovedește interesul crescut care a condus la crearea unui parteneriat și a unui acord de înfrățire între cele șase unități de învățământ, evidențiind dorința de a consolida relația de colaborare dintre partenerii educaționali.

Problematica copiilor cu CES este deosebit de complexă și presupune o abordare atentă, o comunicare și o colaborare strânsă între specialiști, în cadrul unui schimb de bune practici, cu deschidere spre noi oportunități.

Specialiștii din învățământul special caută soluții și vor organiza noi schimburi de experiență care să îmbogățească comunicarea, cooperarea și colaborarea, cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului educațional pentru învățământul special.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Teleorman au participat Sorin Ilie, inspector școlar general și Marilena Ion, inspector școlar pentru învățământul special.

Au fost invitați la această activitate președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea și primarul municipiului Roșiorii de Vede, Valerică Cârciumaru.

Cornelia RĂDULESCU

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Proiectul Educațional Regional Speciali