Tragedie fără margini, la Lunca, unde un copil de numai 2 ani s-a înecat într-un butoi cu apă din curtea locuinței.
Acesta ar fi fost găsit de către părinți, care au sunat la 112, dar nu au mai avut răbdare să aștepte echipajele de salvare, așa că au pus micuțul în mașină și au plecat spre spital. Pe drum, la Lița, aceștia s-au întâlnit cu echipajele SAJ Teleorman, care au preluat micuțul și au început imediat manevrele de resuscitare.
Din nefericire, acestea nu au avut rezultat, iar salvatorii s-au văzut nevoiți să constate decesul.
La aflarea veștii, spun martorii ocular, unul dintre părinți a devenit recalcitrant a dat cu pumnul în geamul ambulanței, iar la fața locului au fost chemați și jandarmii, pentru a calma spiritele.
Cazul a rămas în atenția polițiștilor, care fac cercetări pentru a stabili în ce condiții s-a produs tragedia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.