× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

O femeie a fost rănită într-un accident rutier produs la Branceni

Infoexpres TV • 13-12-2023, 20:00:25 • 80 vizualizari
 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs în ziua de 13 decembrie, în jurul orei 13:00, pe DN 51, în localitatea Brânceni, în urma căruia o femeie a fost transporată la spital.

Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 32 de ani, din comuna Frumoasa, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus în aceeași direcție de deplasare, în fața sa, de către un bărbat de 71 de ani, din municipiul Alexandria.

În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere din primul autoturism, o femeie în vârstă de 35 de ani, domiciliată în comuna Frumoasa.

Rezultatele testărilor cu aparatul etilometru au indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Femeie Rănită într-un Accident Rutier Produs Branceni