× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Plecat din PNL la Geoană acum 4 zile, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de procurorii DNA

Spotmedia • 11-10-2024, 13:35:42 • 252 vizualizari
 

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fost ridicat vineri dimineață de procurorii DNA. Pîrvulescu a declarat la sosirea la sediul DNA din Bucureşti că nu ştie ce acuzaţii i se aduc.

Pîrvulescu, plecat din PNL acum 4 zile, este un apropiat al lui Iulian Dumitrescu şi susţinător al lui Mircea Geoană.

Mediafax scrie că DNA îl acuză ar fi instigat la cumpărare de influenţă în vederea obţinerii pentru 60.000 de euro a unui certificat ORNISS

Cazul DNA este despre odiseea obţinerii unui certificat ORNISS pe bani, în vederea numirii într-o funcţie importantă, potentă financiar.

În primăvara anului 2022, senatorul Eugen Pîrvulescu – care era preşedinte al organizaţiei PNL Teleorman, a vrut să-l numească pe subalternul său din organizaţia Teleorman – Marin Ţole – în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

Marin Ţole era şi atunci, ca şi acum, secretar de stat al PNL la Ministerul Dezvoltării, condus de un alt liberal de frunte, Adrian Veştea.

Însă ca să devină director general al CNI – Marin Ţole avea nevoie de un certificat ORNISS.

Pentru că obţinerea certificatului ORNISS întârzia, iar Ţole şi Pîrvulescu voiau ca totul să se desfăşoare rapid, Ţole ar fi discutat cu Pîrvulescu despre o modalitate mai rapidă de obţinere a certificatului.

Ţole ar fi vorbit şi cu un apropiat al senatorului Pîrvulescu, Cătălin Burcescu - care la acel moment era doctorandul directorului general ORNISS, Marius Petrescu, ca să-şi obţină actul mai repede.

Burcescu i-ar fi spus lui Ţole că va discuta el cu Petrescu, procurorii suspectând că şi intermediarul avea un interes în poveste: i se promisese şi lui că va fi numit director general adjunct al CNI.

Ulterior, Marin Ţole ar fi primit numărul de telefon al lui Gheorghe Florea, care şi acesta l-ar putea ajuta cu urgentarea obţinerii certificatului de securitate.

Ţolea s-ar fi întâlnit la cu Gheorghe Florea la birou, iar acesta l-a pus pe Ţolea în legătură cu altă persoană cu legături în interiorul serviciilor de informaţii, un anume „Radu”.

În schimb, „Radu” i-ar fi zis lui Ţole că pentru intervenţie trebuie să dea suma de 60.000 de euro, sumă care ar fi trebuit dată şi mai departe – unei alte persoane - pentru obţinerea avizului ORNISS.

Pentru că secretarul de stat Ţole nu ar fi avut această sumă de bani - s-ar fi sfătuit cu senatorul Pîrvulescu iar acesta s-ar fi oferit să pună chiar el cei 60.000 de euro la dispoziţie. Însă altfel.

Ca atare, procurorii cred că Marin Ţole ar fi primit de la senatorul Pîrvulescu – în prezenţa apropiatului senatorului – suma de 150.000 de lei şi 30.000 de euro pentru a-i da lui „Radu”.

 
 
Continuare pe Spotmedia » Articole Spotmedia »
 
Plecat Geoană Senatorul Pîrvulescu Ridicat Procurorii