× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Unirea, sărbătorită la BJ „Marin Preda” Teleorman

Ziarul Mara • 25-01-2025, 10:00:19 • 86 vizualizari
 
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, în parteneriat cu Școala Gimnazială „I. Gh. Duca” Țigănești și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alexandria, a marcat împlinirea a 166 de ani de la Unirea Pricipatelor Române printr-o serie de activități cultural-artistice.
Elevii Școlii Gimnaziale „I. Gh. Duca” Țigănești, coordonați de profesoarele Aurelia Alexuc și Mirela Alexandra Mielu au realizat o prezentare PowerPoint despre Unirea Principatelor Române și au ascultat poveștea „Moș Ion Roată și Unirea”, scrisă de Ion Creangă.
Sub îndrumarea cadrelor didactice Ana Maria Tunaru și Lelioara Georgescu, elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alexandria au impresionat publicul printr-un program artistic variat, cu momente deosebite: au interpretat jocuri populare, au cântat și au recitat poezii inspirate de spiritul unirii.
Elevii celor două școli s-au prins în Hora Unirii, marcând astfel solidaritatea și unitatea, valori ce stau la baza identității naționale.
În semn de apreciere și pentru contribuția elevilor la acest eveniment, cu o mare încărcătură istorică, au fost oferite diplome de participare.
În cadrul acestui eveniment a fost vernisată și expoziția de carte „Mica Unire, primul pas spre Marea Unire”.
Prin astfel de inițiative, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman promovează istoria, cultura și tradițiile, consolidând astfel legătura dintre generații și respectul față de valorile naționale.
Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Unirea  sărbătorită Teleorman