Sâmbăta seara, în intervalul 18.00 – 22.00, în municipiul Alexandria, polițiștii mai multor structuri, împreună cu jandarmii și polițiștii locali au desfășurat o acțiune comună în vederea prevenirii și combaterii infracționalității stradale.
Astfel, au fost oprite pentru control peste 300 de autovehicule și au fost legitimate nu mai puțin de 420 de persoane. Dintre șoferii opriți 152 au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând faptul că doar un conducător auto se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a arătat o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În doar câteva ore, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, au reținut două permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la aproximativ 412.000 de lei”, se arată în comunicatul emis de IPJ Teleorman.
Totodată, în cadrul acțiunii de seara trecută au fost verificate 18 societăți comerciale, fără a fi însă înregistrate nereguli.