Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Gratia, în urma căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele fiind încarcerată.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Videle și al Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două SAJ. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Pompierii au intervenit pentru extragerea unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, din autoturism. Acesta era inconștient, fiind preluat de elicopter și transportat la spital.
Echipajele SAJ au preluat o femeie, în vârstă de 25 de ani, și un bărbat de 44 de ani, ambele persoane fiind transportate la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.