× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Salarii majorate în primării. Un deputat PSD a făcut sondaj printre aleșii USR și atacă partidul

Spotmedia • 28-09-2022, 14:01:05 • 179 vizualizari
 

Deputatul PSD Gabriel Zetea susține că i-a sunat marți pe toţi cei patru primari USR din judeţul Maramureş, pe tema majorării salariilor aleşilor locali, și că niciunul dintre aceștia nu ar fi susținut acțiunea partidului de a se opune măsurii.

USR a fost singurul partid care s-a opus marți, în Parlament, creșterii salariilor în administrația locală.

„Nu e nicio problemă în a avea un fir roşu între primari şi parlamentari, ba este rolul parlamentarului de a răspunde la telefon. După ziua de astăzi (marți, n.red.) am multe apeluri. Faptul că există un fir roşul şi primarii sună parlamentarii este un lucru normal”, a spus deputatul PSD, precizând că „cei de la USR nu înţeleg că trebuie să aibă această legătură cu administraţia publică locală şi sunt rupţi total de realitate, de problemele din iarba de acasă”.

„De exemplu, întrebaţi-i pe parlamentarii USR de Maramureş, eu i-am sunat pe toţi cei patru primari USR din judeţul Maramureş. Eu personal, am vorbit cu toţi cei patru (…) Niciunul nu susţine acţiunea dumneavoastră”, a transmis Gabriel Zetea conducerii USR, la Profit News TV.

El a continuat: „Asta înseamnă că aveţi un partid rupt, un partid care funcţionează într-un fel la centru şi în alt fel în teritoriu. Nu aveţi un partid unit, primarii nu susţin lucrurile pe care le-aţi spus, primarii vă reproşează că nu îi căutaţi, că nu susţineţi proiectele locale. (..) Toţi au spus că nu au fost căutaţi de parlamentarii USR”. 

The post Salarii majorate în primării. Un deputat PSD a făcut sondaj printre aleșii USR și atacă partidul appeared first on spotmedia.ro.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Spotmedia » Articole Spotmedia »
 
Salarii Majorate Primării Deputat Făcut Sondaj Printre Aleșii Atacă Partidul