Robert a împlinit vineri, 14 iulie 2023, 6 ani, iar jandarmii teleormăneni i-au urat „La Mulți Ani, plini de bucurie!”.
Ce îl face pe Robert special este faptul că, la fiecare meci de fotbal desfășurat la Alexandria, nu pierde ocazia de a sta aproape de oamenii de ordine, manifestându-și permanent curiozitatea asupra meseriei de jandarm.
Cu mai mult timp în urmă, Robert a rostit curajos în fața mamei „Vreau să vină jandarmii la mine acasă!”. Și nu a fost doar un alint, ci o dorință pe care și-o dorea transformată în realitate.
Aflându-i dorința, jandarmii au pregătit cadourile, au stabilit detaliile și au fost prezenți la aniversarea micuțului lor prieten.
Cu această ocazie, jandarmii teleormăneni i-au povestit despre munca lor și despre importanța respectării legilor și a siguranței în comunitate, făcând din această vizită un prilej de bucurie și amintiri frumoase pentru micuțul sărbătorit, dar și pentru ei.
Această experiență va fi, cu siguranță, o amintire de neuitat pentru Robert, căruia jandarmii i-au făcut ziua de naștere de neuitat, recompensându-i aprecierea și susținerea și îndeplinindu-i dorința de a-i avea aproape de ziua lui.
Cornelia RĂDULESCU