În data de 21 februarie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au oprit pentru control, pe strada Oltului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Scrioaștea.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs această faptă.