× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Sărbători, obiceiuri şi tradiţii din judeţul Teleorman

Informatia de Teleorman • 29-08-2024, 14:00:47 • 73 vizualizari
 

Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează vineri, 30 august 2024, începând cu ora 9.30, o expoziţie de obiecte etnografice ce valorifică toate domeniille culturii tradiţionale teleormănene.
Sunt expuse obiecte din lemn de uz casnic şi gospodăresc, ţesături de interior, ceramică tradiţional românească, obiecte legate de meşteşugul casnic al prelucrării fibrelor.
Pe vremuri, în gospodăria teleormăneană, ţăranul îşi confecţiona din lemn mai toate obiectele de uz curent. Cu timpul apar şi în domeniul prelucrării lemnului câteva meşteşuguri favorizate de bogăţia materiei prime dată de codrii Teleormanului. Odată cu trecerea timpului, s-au dezvoltat în cadrul meşteşugului lemnului şi alte meşteşuguri, cum ar fi cel al dulgheritului, s-au dezvoltat constructorii de case şi acareturi, de instalaţii ţărăneşti, care erau cei mai numeroşi, urmaţi de tâmplari, dogari, rudari, constructori de căruţe, rotari precum şi meşteri specializaţi în execuţia de instrumente muzicale. În jurul anului 1900, tâmplarii satelor teleormănene lucrau o mare parte din elementele constructive ale locuinţei (uşi, fereste, duşumele, tavane din scânduri, corlata vetrei), precum şi piese de mobilier (paturi cu tăblii, mese joase, rotunde, scăunele rudăreşti, lăzi de zestre, cufere, poliţe, cuiere, putinei, copăi pentru frământat).
Meştesugul prelucrării lemnului continuă să fie practicat şi astăzi în satele teleormănene, dar ponderea sa este într-o vizibilă scădere. Acele elemente constructive care la casa ţărănească tradiţională se făceau din lemn, au fost înlocuite cu alte materiale de construcţie, cum ar fi betonul şi cărămida. Tâmplaria casei se confecţionează astăzi în unităţi industriale, iar mobilierul tradiţional a fost înlocuit cu cel orăşenesc, cumpărat din comerţ.
Obiectele expuse aparţin doamnelor Silvia Cobârlie, Pălăguţa Găină şi Elena Iconaru şi fac parte din colecţiile personale ale acestora.
Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 27 septembrie 2024.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Sărbători Obiceiuri Tradiţii Judeţul Teleorman