× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Vârful de suliță de la Saelele

Muzeul Judetean • 29-02-2024, 20:01:07 • 145 vizualizari
 

Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, prezintă în luna martie a.c. un nou exponat în cadrul ciclului expoziţional „Exponatului Lunii”.

Obiectul prezentat este un vârf de suliță din bronz descoperit în primăvara anului 2023, în timpul unei activități de detectare a metalelor pe teritoriul com. Saelele, satul Pleașov (jud. Teleorman).

Locul de descoperire este situat pe marginea unei râpe (Valea Beuca), într-o zonă relativ plată, la aproximativ 600 de metri în interior de marginea terasei. La fel ca multe alte arme similare, vârful se încadrează în categoria descoperirilor izolate. Are o lungime totală de 19,10 cm, din care cea a lamei este de 14,20 cm și o greutate de 150 g.

Artefactul are o lamă în formă de frunză, cu o nervură mediană largă ce continuă tubul mânerului. Această nervură este proeminentă, bine delimitată, având o secțiune transversală hexagonală. Lățimea maximă a lamei este situată în jumătatea sa inferioară. Tubul mânerului este ușor conic, mai lat spre bază și prezintă găuri pentru cuie. Acestea sunt la diferite înălțimi, una puțin mai jos decât cealaltă. Tubul este bogat ornamentat cu motive geometrice în succesiune verticală. Decorul este format din două panouri principale delimitate de câte trei, respectiv două rânduri suprapuse de crestături fine, oblice și opuse. Panoul inferior are un model în zig-zag alcătuit din câte trei linii. Cel superior este compus din câte două rânduri de triunghiuri cu orientări simetric opuse. La vârful fiecărui triunghi au fost realizate două puncte. Liniile nu sunt perfect paralele, iar în unele cazuri, motivele decorative depășesc spațiul alocat sau se intersectează cu alte linii. Totuși, aspectul general al decorului este îngrijit, în concordanță cu forma elegantă a artefactului.

Vârfurile de suliță în formă de frunză sunt bine documentate în Europa Centrală și de Sud-Est în perioada bronzului târziu și a Hallstatt-ului timpuriu. Cele mai bune paralele pentru vârful de suliță de la Saelele se găsesc de-a lungul Dunării și afluenților săi, așa cum sunt descoperirile de la Mileni (jud. Mehedinți) și Cozla (jud. Caraș-Severin).

Având în vedere numărul limitat de vârfuri ornamentate, s-ar putea deduce că astfel de arme au avut o importanță deosebită, decorul servind ca mijloc vizual de distincție, o expresie a valorii sociale sau simbolice a armei. Astfel, sulița de la Saelele se poate plasa într-o categorie de obiecte cu o identitate distinctă, comandată pentru a reflecta statutul războinicului.

Articolul Vârful de suliță de la Saelele apare prima dată în Muzeul Judetean Teleorman.

 
 
Continuare pe Muzeul Judetean » Articole Muzeul Judetean »
 
Vârful Suliță Saelele