× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Soț și soție, bătuți într-o benzinărie din Piatra / Agresorii au fost reținuți de polițiști

Ziarul Teleormanul • 29-01-2024, 14:00:09 • 105 vizualizari
 

Trei bărbați cu vârsta de 37 de ani, toți din comuna Piatra, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice au fost reținuți de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Zimnicea.
Conform IPJ Teleorman, activitatea infracțională reținută în sarcina acestora constă în aceea că, împreună cu alte două persoane de sex feminin – cu vârsta de 32, respectiv 37 de ani – în ziua de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 12:30, în timp ce se aflau pe peronul unei stații de carburanți din comuna Piatra, ar fi agresat fizic, folosind un obiect contondent, un bărbat de 57 de ani și pe soția acestuia, o femeie de 49 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict anterior, creându-le o stare de temere și celorlalte persoane care se mai aflau în stația peco.
Victimele au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Fiind în continuarea cercetărilor, față de trei dintre persoanele bănuite, bărbați cu vârsta de 37 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând a fi prezentați instanței de judecată pentru a dispune în cauză.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Soție Bătuți într-o Benzinărie Piatra Agresorii Reținuți Polițiști