Poate că este cel mai vocal candidat din Teleorman în această campanie electorală.
Își dorește să schimbe fața orașului Videle. Este tânăr, ambițios, determinat și dedicat. Își dorește ca orașul în care trăiește să fie dezvoltat din toate punctele de vedere. De-a lungul timpului a identificat problemele care puteau fi rezolvate relativ simplu, sau cu implicare din partea celor ce conduc administrația publică locală. A candidat și în urmă cu 4 ani. A pierdut în fața celui care deja era primar de 4 ani. A crezut că cel care a ieșit învingător va începe, chiar dacă era la al doilea mandat, să dezvolte ușor, ușor fiecare zonă a orașului, a crezut că va începe să rezolve problemele acute ale orasului Videle. Din contră, parcă totul se întorcea în timp.
Cornel Gogan este din Videle, are 40 de ani. Are soluția pentru a dezvolta orașul. Soluție viabilă și nu doar promisiuni. Are expertiza necesară pentru a duce la îndeplinire toate ideile. Nu o spune presa, nu o spune Gogan. O spun faptele. Cornel Gogan este un abil om de afaceri, care a demonstrat că dacă vrei, jumătate din ceea ce ți-ai propus se realizează. Cealaltă jumătate este implicarea. Cornel Gogan candidează din nou pentru postul de primar al orașului Videle. A câștigat 4 ani de la ultimele alegeri. Actualul primar a pierdut 4 ani. Se vede cu ochiul liber la alte localități. Primarul implicat dezvoltă localitatea în care trăiește. La Videle, neimplicarea te izbește de la oricare intrare în oraș. Un oraș gri, trist și fără tineri. Un oraș cu o clădire de spital orășenesc dar fără medici. O piață aprovizionată dar fără un amărât de WC. Și exemplele continuă. Toți videlenii sau toți cei care ajung în Videle știu că aceasta este realitatea. Însă Cornel și-a asumat candidatura pentru primărie. Sunt persoane cărora nu le convine. Însă, până una alta, diferența dintre primarul actual și Cornel Gogan este că Bădănoiu a fost adus de la pompieri de către echipa Dragnea și instaurat în fotoliul de primar ca să îl înlăture pe Militaru. Lui Bădănoiu i-a luat ceva vreme să constate că l-a lovit norocul. Și a început să îi placă puterea. Cornel Gogan vine din mediul privat, în care dacă nu produci, nu ai, nu poți plăti salariile angajaților, nu poți plăti datoriile la bugetul de stat, nu poți plăti impozitul aferent salariilor sau impozitul pe profit. Cornel Gogan nu vrea puterea, pentru că o are. Cornel Gogan vrea să demonstreze că poate să ridice nivelul de trai din Videle. Vrea să demonstreze oamenilor alături de care trăiește dintotdeauna că le poate face viața mai bună ca să poată zâmbi. Vrea să demonstreze că sănătatea lor poate fi asigurată. Iar de această dată, videlenii au posibilitatea să-i ofere această oportunitate lui Cornel. Să demonstreze dacă poate, așa cum le vorbește în campania electorală. Marea majoritate a politicienilor MINT. Așa e în politică și așa e românul. Ii place să fie mințit frumos. Poate că de această dată, în Videle , pe 9 iunie, se va alege între un Bădănoiu impus și rămas din inerție sau un Gogan care încearcă din răsputeri să arate lumii cum este în Videle și cum ar putea fi.
Este Videle un oraș mic, dar locuitorii sunt MARI. Trăim în anul 2024. Nivelul de trai din alte localități sunt net superioare orașului Videle. Și așa se întâmplă când li se oferă credit candidaților noi, care își doresc să candideze și nu sunt impuși de la baza vreunui partid.
PNL Cornel Gogan -pentru Videle pe 9 iunie
comandat de PNL TELEORMAN, executat si distribuit de SC SMART VIDEO ZIAR SRL CMF 21240015