În ziua de 16 octombrie, în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranța publică, pe raza municipiului Turnu Măgurele.
În acest context, polițiștii au legitimat 106 persoane și au verificat 83 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de peste 11.000 de lei, dintre care 31 de sancțiuni pentru nererespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Pentru că prezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost oprite din a mai circula pe drumurile publice 4 autovehicule care nu prezentau siguranța în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constate.
In cadrul acțiunii au fost efectuate 83 de testări privind consumul de băuturi alcoolice și 3 testări privind consumul de substanțe interzise.
Polițiștii au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.