Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman a fost amendată și a primit avertismente scrise de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Teleorman în urma unor verificări efectuate în cadrul instituției. Verificările au scos la iveală că mai mulți angajați din cadrul DGASPC nu aveau contracte individuale de muncă în formă scrisă. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a legislației muncii și a drepturilor angajaților.
ITM Teleorman a desfășurat controale în cadrul DGASPC Teleorman, punând sub lupă dosarele de personal ale angajaților. Rezultatele acestor verificări, efectuate prin sondaj, au arătat că pentru 40 de angajați care au fost preluați în baza Hotărârii de Guvern 1434/2004, contractele individuale de muncă nu au fost încheiate în forma scrisă, ci erau doar în stadiul de executare. Aceasta este o încălcare clară a prevederilor legale care cer ca toți angajații să aibă contracte de muncă individuale în formă scrisă, care să reglementeze drepturile și obligațiile lor.
Inspectorul șef al ITM Teleorman – Emil Ciobanu, într-un răspuns pentru Liber în Teleorman, a precizat că a sancționat instituția cu amenzi contravenționale, iar conducerea DGASPC a primit avertismente scrise. De la DGASPC Teleorman nu am primit încă un răspuns solicitat în baza Legii 544/2001.
„Vă comunicăm că au fost efectuate mai multe controale în domeniul relațiilor de muncă, în limitele de competenţă în conformitate cu prevederile Legii 108/1999R pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecției Muncii, la D.G.A.S.P.C. TELEORMAN.
În cadrul Campanie Naţionala pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfăşoară următoarele activități: activități de asistență socială, cu cazare n.c.a. cod CAEN 8790; Activități de asistență socială, fără cazare n.c.a. cod CAEN 8899; Activități ale centrelor de ingrijire medicală cod CAEN 8710; Activități ale centrelor de recuperare psihică şi de dezintoxicare, ITM Teleorman a efectuat o serie de controale.
Din documentele puse la dispoziție de entitatea controlată a rezultat că D.G.A.S.P.C. a fost inființată in baza prevederilor HG 1434/2004, începând cu data de 01.01.2005 prin comasarea serviciului public de asistenţă socială și a serviciului public specializat pentru protecţia copilului de la nivelul județului. Personalul serviciilor publice reorganizate a fost preluat de către DGASPC TR şi se consideră transferat, în condițiile legii.
Preluarea personalului de catre DGASPC Teleorman a fost făcută pentru aceleași funcții, salariații fiind preluați în funcțiile contractuale existente la acea dată, în executarea aceloraşi contracte individuale de muncă încheiate la începerea activităţii cu unitatile care au intrat in structura DGASPC.
În urma controalelor efectuate de ITM Teleorman, din verificările, prin sondaj, a rezultat că salariații care prestau activitate pentru angajator se aflau in derularea raporturilor de muncă cu acesta dar pentru un numar de 40 de salariații preluați în baza HG 1434/2004 dosarele de personal nu conțineau contracte individuale de munca in forma scrisă, contractele aflate in executare la acea data.
Pentru salariatii pentru care nu au fost prezentate contracte individuale de muncă în formă scrisă angajatorul a făcut dovada executării acelor contracte, inspectorii de muncă dispunând măsura încheierii în formă scrisă a documentului în baza căruia salariații prestează activitate pentru angajator, întrucât aceste documente nu mai exista (asa cum a declarat angajatorul prin împuterniciții și conform documentelor prezentate). Urmare a controalelor efectuate, au fost constatate şi alte neconformitați: lipsa copiilor contractelor individuale de muncă la locul de mucă al salariaților, neaducerea la cunoştinţă salariaților a programului de lucru și a modului de repartizare al acestuia zilnic, necompletatrea condicilor de prezență de către toţi salariații cu ora de venire şi ora de plecare şi neacordarea pentru toți salariații a repausului săptămânal de 48 de ore consecutive, fiind încălcate prevederi ale Codului Muncii, precum şi netransmiterea în termen a elementelor contractului individuale de muncă in Registrul general de evidenţă a salariaţilor, încalcare a prevederilor HG 905/2017.
Pentru neconformitățile enumerate mai sus, DGASPC a fost sancţionată contravențional cu amendă precum şi cu avertismente scrise, şi au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate”, a explicat Emil Ciobanu – inspector șef al ITM Teleorman.
Citiți și: Drama minorelor de la DGASPC Teleorman: Percep relația cu iubitul ca pe „biletul de libertate” – Noi detalii
Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman
Tragedie la DGASPC Teleorman: o minoră a sărit de la etaj
Citiți și: Abuzurile de la DGASPC Teleorman – Educatorii îi fac masaj șefei Mihaela Paraschiv, de la centrul din Roșiori – EXCLUSIV
Citiți și: Reacția lui Florinel Dragomirescu la abuzurile relatate de copiii DGASPC Teleorman
Citiți și: Mărturii despre ororile prin care au trecut copiii instituționalizați la DGASPC Teleorman
Citiți și: Dezvăluiri cutremurătoare: Povestea traumatizantă a unui avort forțat în centrul din Roșiorii de Vede
Citiți și: Șeful AJPIS Teleorman, cercetat disciplinar și suspendat din funcție în urma ororilor din centrele sociale
Citiți și SURSE: Mihăiță de la AJPIS Teleorman vrea să-și deschidă azil