NAȚIONAL - 6 articole • Pagina 1/1

 

   Festivalul-concurs național de literatură „Marin Preda”, ediția a XIX-a

Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și în colaborare cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, ne invită să participăm la Festivalul-concurs național de literatură „Marin Preda”, editia a XIX-a. Evenimentul  se va

Proiectul de reabilitare energetică a Colegiului Național „Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria a fost declarat admis în etapa de evaluare tehnică și financiară

Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în cadrul priorității „O regiune cu orașe prietenoase cu mediul” și are ca obiectiv principal promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin modernizarea

Colegiul Național ”Mircea Scarlat” va fi reabilitat energetic

Primăria Municipiului Alexandria anunță că proiectul intitulat „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică – corpurile A și B la Colegiul Național Mircea Scarlat din Municipiul Alexandria”, a fost aprobat în urma procesului de evaluare tehnică și financiară.  Conform comunicatului de presă

Proiectul de reabilitare energetică a Colegiului Național „Mircea Scarlat” din Municipiul Alexandria a fost declarat admis în etapa de evaluare tehnică și financiară

Primăria Municipiului Alexandria anunță că proiectul intitulat „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică – corpurile A și B la Colegiul Național Mircea Scarlat din Municipiul Alexandria”, cod SMIS 350596, a fost aprobat în urma procesului de evaluare tehnică și financiară,

COMUNICAT DE PRESĂ privind ceremonia militară şi religioasă organizată de ”ZIUA IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI”

Comunicat de presa ziua IMNULUI - 29.07.2025

Rezultate meritorii pentru șase eleve ale Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat”

Felicitări elevelor Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria, care s-au remarcat la Concursul Național „Colocvii Eminesciene”, precum și profesoarelor Ioana Topologeanu și Maria Simulescu! Astfel, la Secțiunea Creație Literară, Subsecțiunea Critică/ Analiză literară, Gurban Karina, clasa a IX-a B, a obținut