× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

O persoană a fost salvată de un vecin jandarm!

Liber in Teleorman • 18-01-2024, 14:00:13 • 38 vizualizari
 

Astăzi de dimineață, în jurul orei 05.17, plt.adj.șef Emil Rîcă, jandarm în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru a anunța manifestarea unui incendiu la o locuință din localitatea Suhaia. Acesta a precizat dispecerilor că a reușit să evacueze din interiorul casei un bătrân, de aproximativ 94 de ani, cu probleme locomotorii. Totodată, el oferit informații precise privind amploarea incendiului, posibilitățile de propagare și posibilitatea ca în interior să se afle mai multe butelii de aragaz.

Mulțumită acestor date clare, pentru gestionarea acestei situații de urgență au fost alocate rapid resursele necesare din cadrul Detașamentului de Pompieri Zimnicea, acționându-se cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă de capacitate mare, precum și cu o ambulanță SMURD. Bătrânul evacuat a fost preluat de paramedicii SMURD și a fost asistat la fața locului, acesta refuzând apoi să fie transportat la spital.

Aproape cinci ore a durat intervenția pompierilor militari zimniceni pentru a stinge în totalitate flăcările și a se asigura că nu mai sunt focare ascunse, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile care a fost distrusă. Au ars ori au fost deteriorate acoperișul casei pe circa 60 mp, tavanul acesteia, mobilierul și aparatura electrocasnică dintr-o bucătărie și un dormitor, o magazie de lemne și cereale, pe aproximativ 20 mp, realizată din lemn și tablă, în care se aflau peste 4 metri cubi de materiale lemnoase și aproximativ 3 tone de cereale (porumb, grâu și floarea soarelui). Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat și două butelii, de la un aparat de gătit și de la un arzător, care puteau constitui pericol de explozie. Salvatorii noștri au reușit să protejeze o casă de locuit aflată în imediata apropiere a incendiului, mai multe utilaje agricole și anexe gospodărești, un autoturism, precum și o parte din locuința afectată, respectiv un hol, un dormitor, o baie și o cameră tehnică în care se afla centrala de încălzire.

Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit electric.

Colegului nostru jandarm, plt.adj.șef Emil Rîcă, îi mulțumim și îl felicităm pentru modul în care a ales să acționeze pe timpul acestei situații de urgență, dând dovadă de curaj, sprit civic, altruism și responsabilitate față de membrii comunității din care face parte! Așa ar trebui să reacționăm cu toții, atunci când viața semenilor  sau bunurile lor materiale sunt puse în pericol!, a transmis ISU Teleorman.

 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Persoană Salvată Jandarm