Marți, 9 aprilie 2024, municipiul Alexandria a fost gazda Caravanei ,,Europa pentru Tineri’’.
Tinerii liberali au ancorat un steag de dimensiuni impresionante, alcătuit din drapelul României și al Uniunii Europene, ca simbol al angajamentului față de valorile europene și importanța construcției europene pentru comunitățile noastre. La aceasta acțiune le-au fost alături președintele Partidului Național Liberal Filiala Teleorman Daniel Constantin, deputatul PNL Costel Barbu, prefectul Județului Teleorman Haralambie Epure, Vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Florescu, Vera Mitran și Adrian Ghene, primarul comunei Nanov și Cristina Florentina Catană consilier Județean.
Caravana a debutat pe 3 martie la Cluj-Napoca și se va deplasa prin toate cele 41 de județe ale României, având ca destinație finală Bucureștiul, pe data de 9 mai, Ziua Europei.
„𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢” nu este doar o demonstrație de patriotism, ci și o confirmare a beneficiilor aduse de integrarea europeană, care se manifestă concret în proiecte de dezvoltare locală. Astfel de inițiative sunt importante pentru educarea tinerilor privind contextul european și pentru promovarea unui sentiment de apartenență la o comunitate unită prin diversitate și valorile comune.
Prin faptul că România
este membră a Uniunii Europene
, tinerii din Teleorman au acces la:
1⃣ Programe de mobilitate: Oportunitatea de a studia, a lucra sau a face stagii în alte țări europene, ceea ce le permite să își dezvolte abilitățile și să cunoască alte culturi.
2⃣ Granturi și finanțări: Fonduri europene disponibile pentru proiecte de dezvoltare locală, antreprenoriat și inovare, oferind tinerilor posibilitatea de a-și transforma ideile în realitate.
3⃣ Schimburi culturale și educaționale: Evenimente și proiecte în cadrul cărora tinerii din Teleorman pot interacționa și colabora cu alți tineri din Europa, contribuind la îmbogățirea lor personală și profesională.
4⃣ Experiențe internaționale: Participarea la conferințe, forumuri și proiecte europene, unde tinerii pot să-și exprime opiniile și să se implice în procesul decizional la nivel european.