× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Curs de prim ajutor „Oricine poate salva vieți”

Ziarul Mara • 16-02-2024, 10:00:22 • 41 vizualizari
 

Viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului.

Cei care s-au aflat în situatia de a primi sau de a acorda primul ajutor unei persoane știu cât de important este un curs de prim ajutor.

Cei interesați se pot înscrie la un curs de prim ajutor susținut de către instructorii certificati GFARC ai filialei Teleorman de Cruce Roșie.

Următoarea sesiune de curs se va desfășura în zilele de 14-15 martie la sediul Filialei Teleorman a Crucii Roșii, din Alexandria, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 64, începând cu orele 16.00.

Deoarece locurile sunt limitate, cei care doresc să participe la aceste cursuri vor fi contactați pentru confirmare.

Proiectul „Primul ajutor în Alexandria”, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria a avut ecou dincolo de cursurile de prim ajutor sustinute în cadrul proiectului.

În cadrul „Săptămânii Altfel”, la invitația cadrelor didactice ale Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria, voluntarii de Cruce Roșie ai Filialei Teleorman au realizat o demonstrație de acordare a primului ajutor. Profesorii participanti în proiectul educațional au dorit să li se ofere o demonstrație de acordare a primului ajutor și elevilor care nu au putut beneficia de întregul curs de prim ajutor de bază.

Primul ajutor de bază este doar un ajutor temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină.

Cornelia RĂDULESCU

 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Ajutor Oricine Vieți