Întreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care: 1. are, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulenrabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților; 2. are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor și șomajului prin inserția socio-profesională a persoanelor defavorizate”.
23 de senatori, printre care se numără și senatorul PSD de Teleorman, Dănuț Cristescu, au inițiat un proiect de lege care să vină în sprijinul acestor întreprinderi, al căror scop social este considerat unul foarte important. Aceștia au considerat necesară modificarea legislației actuale prin menționarea explicită a faptului că acordarea spațiilor/terenurilor din domeniul public către întreprinderile sociale de inserție se va face cu titlu gratuit.
De asemenea, inițiatorii proiectului legislativ consideră că inserarea mențiunii privind gratuitatea atribuirii de spații și/sau terenuri ce aparțin autorităților publice locale nu ar avea un impact economic asupra administrației publice locale, avân în vedere că, în prezent, în România, sunt active doar 129 de întreprinderi sociale de inserție, astfel că beneficiile sociale ale acestei modificări depășesc impactul economic pe care autoritățile publice locale l-ar putea resimți ca urmare a atriburii unui spațiu și/sau teren, față de situația închirierii sau concesionării acestor terenuri.
Proiectul a fost adoptat de Senatul României, fiind trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaților.