× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Emil Geantă, șeful Biroului Rutier Alexandria, se supără pe presă ca „măgarul pe sat”!

Impact News 24 • 01-04-2024, 10:00:55 • 120 vizualizari
 

Reporterii ImpactNews24, prezenți la fața locului atunci când se întâmplă un eveniment, pentru a transmite publicului informații în timp real, au „provocat” o criză de nervi șefului de la Poliția Rutieră Alexandria, pentru simplul motiv că…există.

Mai exact, în urmă cu puțin timp, în timp ce filmam un material cu un șofer de buldoexcavator care a fost urmărit de poliție pe centura Alexandriei, domnul Emil Geantă, sau mai bine zis tovarășul Emil Geantă, având în vedere comportamentul său, părea mai preocupat de prezența noastră decât de cazul în sine, așa cum ar fi fost normal.

Dacă nu se poate obișnui cu democrația, rugăm conducerea IPJ Teleorman să inițieze câteva cursuri de „domesticire” a polițiștilor cu apucături comuniste, poate așa vor înțelege că noi cei din presă ne facem meseria și suntem de aceeași parte a baricadei, atunci când se încalcă legea.

Pentru că, domnule Geantă, în caz că nu ați reușit să aflați până acum, vă informăm că jurnaliștii, în general vorbind, nu pleacă de acasă din plictiseală duminică seară, ci pentru a reda un eveniment direct de la fața locului, acolo unde vorbim de spațiul public.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Se întâmplă acum! Desfășurare de forțe în municipiul reședință de județ! Un bărbat care conduce un buldoexcavator este fugărit de polițiștii din Alexandria pe șoseaua de centură către Poroschia.

Cel mai probabil, omul este sub influența băuturilor alcoolice. Din primele date, acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor, care au pornit în urmărirea lui pe câmpul din zonă.

🍀Fizioterapie🍀 💥 Tecar Winback 💥 Drenaj Limfatic 💥 Ultrasunete 💥 Shockwave 💥 Electroterapie / Pentru mai multe detalii : ☎️0790399991

 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Geantă șeful Biroului Rutier Alexandria Supără Presă Măgarul