× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

(VIDEO) LALEAUA PESTRIȚĂ, “MINUNEA” DIN TELEORMAN

Antena 3 Alexandria • 05-04-2024, 14:01:17 • 83 vizualizari
 
Primăvara înfloresc cele mai rare flori. În pădurea de la Nanov, laleaua pestriţă colorează un tablou unic. Este o floare pe cale de dispariţie, aşa că oamenii sunt sfătuiţi să nu o rupă. Sunt doar câteva zone sălbatice din România unde mai creşte acest soi, printre care, așadar, și județul Teleorman. În pădurea de la Nanov, de-a lungul râului Vedea, a înflorit laleaua pestriță, o floare rară. Anul acesta, creșterea ei a fost grăbită de temperaturile ridicate din ultima perioadă. Laleaua pestriţă înfloreşte o singură dată pe an. Mai este cunoscută şi ca floarea de şah şi asta datorită desenelor de pe petale asemănătoare careurilor de pe tabla de joc. Monument al naturii, laleaua pestriţă este pe cale de dispariție și este protejată prin lege. O veste bună în ce privește această floare rară este aceea că în Teleorman, din ce în ce mai puțini oameni aleg să distrugă acest habitat. Durata lalelei pestrițe este scurtă, de o saptămână până la cel mult 10 zile, în funcție de cum evoluează vremea. Este o plantă firavă, delicată, care ajunge pana la 20 cm înăltime.

Articolul (VIDEO) LALEAUA PESTRIȚĂ, “MINUNEA” DIN TELEORMAN apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
LALEAUA PESTRIȚĂ MINUNEA TELEORMAN