Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “A.D. Ghica” al Judeţului Teleorman are un nou Punct de Lucru, în comuna Slobozia Mândra. Acesta a fost operaționalizat miercuri, 13 septembrie 2023, cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, în prezența autorităților centrale, județene și locale.
Din această zi, pompierii militari teleormăneni sunt mult mai aproape de cetățeni, pregătiți să intervină în orice moment, în cazul înregistrării unor situații de urgență în comunele Slobozia Mândra, Beciu, Crângeni, Plopii Slăvitești, Saelele și Uda Clocociov, dar și în cele 15 sate aparținătoare.
Punctul de Lucru Slobozia Mândra dispune de o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mare, care este echipată cu accesorii de descarcerare. Odată cu operaționalizarea acestuia, timpul maxim în care echipajele de pompieri vor ajunge la cetățenii din cele 15 localități s-a redus la doar câteva minute.
Potrivit ISU Teleorman, înainte de operaționalizarea acestui punct de lucru, timpul de răspuns în situații de urgență al Detașamentului de Pompieri Turnu Măgurele la localitățile din zona geografică a comunei Slobozia Mândra, era următorul: Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Saelele: 18 km, 18 minute; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Uda Clocociov: 23 km, 23 minute; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Slobozia Mândra: 26 km, 26 minute; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Plopii Slăvitești: 33 km, 33 minute; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Beciu: 38 km, 38 minute; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele – comuna Crângeni: 44 km, 44 min.
După operaționalizarea acestei subunități de intervenție, timpul de răspuns se modifică, după cum urmează: Slobozia Mândra – Saelele – 8 km, 8 minute; Slobozia Mândra – Uda Clocociov – 4 km, 4 minute; Slobozia Mândra – Plopii Slăvitești – 7 km, 7minute; Slobozia Mândra – Beciu – 11 km, 11minute; Slobozia Mândra – Crângeni – 18 km, 18 minute.
În prezent, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A. D. Ghica” al Județului Teleorman funcționează: Detașamentul de Pompieri Alexandria, cu Punctul de Lucru Drăgănești Vlașca; Detașamentul de Pompieri Roșiorii de Vede, cu Punctul de lucru Dobrotești; Detașamentul de Pompieri Turnu Măgurele, cu Punctul de lucru Slobozia Mândra; Detașamentul de Pompieri Zimnicea, cu Garda de Intervenție Furculești; Detașamentul de Pompieri Videle.
Anul trecut, teleormănenii au solicitat ajutorul forţelor de intervenție ISU Teleorman în peste 13324 de cazuri, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 36,5 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor pe zi.
Defalcate pe tipuri de misiuni, acestea înseamnă 1260 de incendii (838 incendii de vegetație uscată și 422 incendii de locuințe/anexe gospodărești), 9503 intervenţii SMURD și 2459 alte situații de urgență (înlăturare efecte fenomene meteo periculoase, salvare animale, asanarea muniţie neexplodată, degajări persoane blocate în apartamente sau alte medii ostile vieții, imobilizate la pat ori înecate, deblocări uşi, transport persoane bolnave, înlăturare pericol de incendiu în urma unor accidente rutiere, misiuni de recunoaștere și educare preventivă a populației, etc.).