× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Persoanele cu venituri reduse primesc ajutor de încălzire de la Primăria Alexandria

Ziarul Mara • 15-09-2022, 10:00:13 • 40 vizualizari
 

Pentru a nu îngheţa în propriile locuinţe, familiile şi persoanele singure care au domiciliul în Alexandria şi al căror venit net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1386 lei în cazul familiilor şi 2053 lei în cazul persoanei singure, pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Cei cu venituri reduse primesc ajutor de încălzire de la Primăria Alexandria. Ajutorul pentru încălzirea locuinței și/sau suplimentul pentru energie, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, se acordă pe baza cererii și declarației pe propria raspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială.

Cererile și declarațiile pe propria răspundere vor fi însoțite de acte doveditoare care atestă componența familiei, veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii, acte doveditoare privind locuința sau bunurile deținute de aceștia, inclusiv în alte unitati administrativ-teritoriale, precum și alte acte, după caz.

Pentru sezonul rece noiembrie 2022 – martie 2023, se acordă ajutoare lunare pentru încalzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri.

De asemenea, începând cu luna noiembrie 2022, familiile și persoanele singure mai pot beneficia și de suplimentul pentru energie, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Alexandria, ”pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie familiile al căror venit net mediu lunar/membru de familie este cuprins între 0 – 1386 lei sau persoanele singure al căror venit net mediu lunar este cuprins între 0 – 2053 lei”.

Formularele tipizate, reprezentând cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială, vor fi puse la dispoziția persoanelor interesate la sediul Direcției de Asistență Socială, iar perioada de depunere în prima etapă este cuprinsă în intervalul 03-14 octombrie 2022.

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței, persoanele interesate pot depune documentele și pe parcursul sezonului rece, beneficiind de acest ajutor începând cu luna depunerii cererii pentru acele persoane care depun documentele până la data de 20 a lunii respective, și începând cu luna următoare pentru acele persoane care depun documentele după data de 20 a lunii respective.

C. DUMITRACHE

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Ziarul Mara » Articole Ziarul Mara »
 
Persoanele Venituri Reduse Primesc Ajutor încălzire Primăria Alexandria