× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Răspunsul halucinant al polițiștilor locali din Alexandria la lacrimile unei bătrâne

Ziarul Teleormanul • 16-05-2024, 20:00:11 • 145 vizualizari
 

“Dacă ne-ai văzut că venim, de ce n-ai luat-o la fugă?”, așa au răspuns polițiștii locali din Alexandria la rugămințile și lacrimile unei bătrâne de a nu fi amendată pentru că “a îndrăznit” să vină cu câteva legături de verdețuri în zona Pieței Centrale din Alexandria.
“Scrofuloși” la datoria de a alerga astfel de “evazioniști”, vajnicii apărători ai legii nici n-au vrut să audă de vreo iertare și i-au aplicat bătrânei o amendă în valoare de 400 lei.
Femeia venise din comuna Peretu să vândă ce avea prin curte pentru a face rost de câțiva bănuți. Disperată și năucită de faptul că, în loc să ajungă cu un ban în plus acasă, s-a trezit că se întoarce datoare, bătrâna a ajuns la sediul de campanie al candidatului PNL la Primăria Alexandria, Haralambie Epure, căruia i-a povestit pățania și i-a declarat că îi este și teamă să se ducă acasă. 400 de lei amendă înseamnă pentru familia ei o sumă uriașă, din care poate ar fi reușit să trăiască o lună de zile. Impresionat de spusele acesteia, Haralambie Epure a găsit o soluție astfel încât amenda să fie achitată.
Astfel de situații au devenit emblematice pentru modul în care înțelege Poliția Locală Alexandria să-și exercite atribuțiile privind “apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor”.
Să-i felicităm?

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Răspunsul Halucinant Polițiștilor Locali Alexandria Lacrimile Bătrâne