× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Ziua Internațională a Teatrului

Internet • 23-03-2022, 22:00:19 • 244 vizualizari
 

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman sărbătorește joi,

24 martie 2022, începând cu ora 12, la Sala de lectură, Ziua Internațională a Teatrului, zi marcată anual pe 27 martie.

Această zi a fost inițiată în anul 1961 de către ITI (Institutul Internațional de Teatru, Paris) și se sărbătorește anual din 1962, când a fost redactat primul mesaj al evenimentului, de către Jean Cocteau. De atunci, în fiecare an, o personalitate importantă a lumii este invitată să compună acest mesaj.

Peter Sellars, regizor de teatru și operă, director de festival,  a scris mesajul din acest an:

Pe măsură ce lumea atârnă, în fiecare oră şi în fiecare minut, de un flux continuu de ştiri, v-aş invita pe toţi creatorii să păşim în propria noastră privire, în propria noastră realitate şi în propria noastră perspectivă asupra timpului şi schimbării epice, a conştientizării epice, a reflecţiei şi viziunii epice. Trăim într-o perioadă epică a istoriei umane, iar schimbările profunde şi masive pe care le experimentăm în relaţiile fiinţelor umane cu ele în ele, în relaţiile între ele, precum şi în relaţiile cu lumi non-umane tind să depăşească capacitatea noastră de a înţelege, articula şi exprima.

În opinia sa, este timpul pentru o profundă împrospătare a minţilor, a simţurilor, a imaginaţiilor, a istoriilor şi a viitorului. E o lucrare care nu poate fi făcută în izolare de către oameni care lucrează de unii singuri. E o lucrare care trebuie făcută împreună. Teatrul ne invită să facem asta împreună, evidenţiază Sellars.

În întâmpinarea evenimentului, biblioteca  propune expoziția de carte Călătorie prin lumea Teatrului.

Trupa Alter Ego a Liceului Tehnologic nr. 1 Alexandria, sub coordonarea profesorilor: Luminița Vilae, Liliana Răducu, Violeta Ștefan, Cristina Puiu, va prezenta un fragment din piesa de teatru Almost de John Caliani

Trupa Punga cu pungi a Liceului Tehnologic Anghel Saligny Roșiorii de Vede,  coordonați de profesor Eugenia Staicu, va prezenta piesa de teatru Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale.

 

The post Ziua Internațională a Teatrului appeared first on Biblioteca Judeteana "Marin Preda" Teleorman.

 
 
Continuare pe Internet » Articole Internet »
 
Internațională Teatrului