Un nou proiect dedicat implicării tinerilor din municipiul Alexandria urmează să fie analizat în ședința Consiliului Local din 29 aprilie. Este vorba despre inițiativa „L.O.C.A.L. EU – Leaders Of Communities Acting Locally in Europe”, dezvoltată de Consiliul Local al Tinerilor Alexandria, în parteneriat cu autoritatea locală.
Proiectul, susținut de primarul Victor Drăgușin, vizează implicarea activă a tinerilor în activități civice, educaționale și europene, precum și crearea unei rețele de tineri lideri la nivel internațional.
„Este un proiect al Consiliului Local al Tinerilor pe care îl voi susține în fața Consiliului Local. Determinarea și energia cu care vor să miște lucrurile concret pentru generația lor m-au convins că merită tot suportul nostru”, a transmis edilul.
Potrivit documentației, inițiativa are ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele transnaționale de tineri, menită să faciliteze schimbul de bune practici și identificarea unor soluții comune pentru problemele actuale ale elevilor de liceu.
În cadrul proiectului vor fi abordate teme importante pentru tineri, precum prevenirea bullying-ului, combaterea adicțiilor, siguranța online, reducerea abandonului școlar, sănătatea mintală sau dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii. De asemenea, vor fi promovate cetățenia activă, valorile europene și adaptarea la schimbările tehnologice.
Proiectul prevede și utilizarea unei platforme digitale dedicate, care va permite colaborarea între participanți și implementarea de soluții la nivel local și european.
La nivelul municipiului Alexandria, inițiativa este văzută ca un pas important pentru creșterea implicării tinerilor în viața comunității și pentru consolidarea imaginii orașului ca partener activ în proiecte dedicate generației tinere.
Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
Contract semnat pentru modernizarea DJ 703. Aproape 70 de kilometri de drum vor fi reabilitați în Teleorman
Ce transmit polițiștii referitor la scandalul din Pădurea Vedea. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore
Scandal violent în Pădurea Vedea din Alexandria. Trei indivizi cu bâte au atacat un tânăr, apoi tensiunile s-au mutat la Poliție
Tragedie în Bragadiru. Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor
Oroare în Teleorman. Doi adolescenți, reținuți după ce ar fi obligat doi copii la acte sexuale orale
Adolescent de 17 ani, găsit mort pe E70. Polițiștii încearcă să stabilească dacă a fost accident sau gest intenționat
Stiri - Impact News 24
Adrian Gâdea: “Noi demersuri privind modernizarea drumurilor județene”
Victor Drăgușin îl propune pe Adrian Ionuț Gâdea pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alexandria
Au bătut un bărbat și au tras asupra lui cu un pistol. Doi tineri, reținuți în Teleorman
Un bărbat, găsit inconștient pe stradă de jandarmi, la Roșiori de Vede
Codul Roșu de caniculă a amânat proba la Matematică și Istorie de la Bacalaureat
Cinci morți și sute de urgențe în doar trei zile, în Teleorman