COD PORTOCALIU DE VÂNT PUTERNIC PRELUNGIT PÂNĂ MÂINE SEARĂ !
Meteorologii au anunțat că vântul va sufla cu putere până mâine, la ora 23:00. Rafalele pot ajunge și la 70–90 de kilometri pe oră, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie atenți și să ia măsuri de precauție.
Oamenii sunt sfătuiți să evite zonele cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi care s-ar putea prăbuși. Totodată, nu este recomandat să treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție ori care au elemente ce pot fi smulse de vânt. Mașinile ar trebui parcate departe de arbori sau de stâlpi de electricitate, iar crengile uscate ori copacii care pot cădea trebuie tăiați din timp. În plus, nu trebuie atinse firele de curent căzute pe jos.
Pompierii atrag atenția și că, în astfel de condiții, focul deschis în gospodării este extrem de periculos și interzis. Vântul poate duce flăcările într-o clipă spre case, anexe, păduri sau cabluri electrice. De asemenea, nu trebuie aruncate chiștoace de țigară sau chibrituri în apropierea căpițelor de fân, a furajelor, a lemnelor de foc sau pe terenurile cu vegetație uscată.
PORTOCALIUPUTERNICPRELUNGITPÂNĂMÂINESEARĂ
Citeste pe Teleorman News 15 vizualizări 02-10-2025, 20:00:52 Articole Teleorman News
Din aceeasi publicatie - Teleorman News
Autostrada Ruse – Veliko Tărnovo, gata cel târziu în 2029. Implicații și pentru sudul României
acum 11 ore
Reguli stricte pentru comerțul de întâmpinare în Alexandria! Taxe în euro și amenzi usturătoare din 2026
acum 2 zile