TELEORMANUL NOU

Mirosul pâinii mă trezea dimineața, cu ochii lipiți de somn și cu visele încă agățate de gene. Nu era nevoie de ceas. Era suficient ca mama să deschidă ușa cuptorului, iar aburul acela blând să se strecoare prin casă, ca o chemare tăcută. Mă ridicam încet, cu pașii moi, și mergeam spre bucătărie ca spre un altar.

Pâinea era acolo, rotundă, rumenă, cu coaja crăpată ca o poveste spusă în șoaptă. O rupeam cu mâinile mici, iar căldura ei îmi învăluia degetele ca o mângâiere. Nu aveam răbdare. O mâncam fierbinte, cu ochii închiși, ca și cum gustul acela mă ducea înapoi în visul din care tocmai mă trezisem.

Mama punea mere roșii lângă pâine. Le alegea cu grijă, chiar dacă erau zbârcite, pentru că știa că dulceața lor nu stă în formă, ci în răbdarea cu care au fost păstrate. Le tăia în felii subțiri, le așeza pe farfuria de lut, și turna ceaiul negru în ceașca veche, crăpată. Ceaiul aburea tăcut, ca o respirație caldă într-o zi de ger.

Se întâmpla în diminețile acelea albe, când zăpada se așternea ca o liniște peste lume, iar soarele se strecura timid printre perdele. Eu stăteam la masă, cu genunchii lipiți de sobă, cu mâinile în jurul ceștii, și simțeam că tot ce e bun în lume se află acolo, în acel moment.

Anii au trecut, dar când mi-e greu, mă întorc acolo. Cu dorul și cu sufletul. În bucătăria aceea mică, unde mirosul de pâine și de mere coapte era mai puternic decât orice bucurie. Fericirea era în firimiturile căzute pe ștergar, în aburul ceaiului care îmi aburea obrajii, în mâna mamei care mă mângâia pe creștet fără să spună nimic.

Nu mai sunt copil. Dar când închid ochii, sunt din nou acolo. Cu mine. Cu pâinea. Cu ceaiul. Cu amintirea care nu mă părăsește  niciodată.

Mihail TĂNASE

Despre autor

 

MIROSULTREZEA

 

 

Citeste pe Ziarul Mara 11 vizualizări 08-10-2025, 14:00:21 Articole Ziarul Mara