Comunicat presă lansare proiect Dezvoltarea durabilă a societăţii COMIXT SA
19/10/20252
comunicat de presă privind proiectul Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 – Alexandria
„Sunt conștient! Aleg sănătos!” – un proiect dedicat promovării unui stil de viață echilibrat în rândul elevilor din Teleorman Asociația Progresson București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și având finanțare din partea Consiliului Județean Teleorman, derulează în
Proiect cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 PrioritateaP02:„Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii (Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor)“ Obiectiv specificESO4.1.:„Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1990, aflată la cea de-a 35-a ediție, este celebrată la nivel international la data de 1 octombrie 2025. Prin tema propusă în acest an „Persoanele vârstnice impulsionează
comunicat de presă privind aprobarea regulamentului pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare pe raza municipiului Alexandria
comunicat de presă privind proiectul Extindere Grădiniță cu Program Prelungit Nr. 4 – Sală de Mese și Spații de Învățământ
Data 19.09.2025, localitatea Mereni DEZVOLTAREA DE ACTIVITĂȚI PRODUCTIVE ÎN CADRUL T&V INSTAL SUPER PROJECT SRL T&V INSTAL SUPER PROJECT SRL, cod de identificare fiscală RO31140349, număr de ordine în Registrul Comerţului J2013000896407, cu sediul în Municipiul Bucuresti, Sector 2, Str. Ion Polizu,
Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Bolii Alzheimer, marcată anual pe data de 21 septembrie, Institutul Național de Sănătate Publică transmite un îndemn la conștientizare, prevenție și informare privind această afecțiune care afectează milioane de oameni la nivel mondial.
comunicat sancțiuni deșeuri abandonate
Igiena mainilor este prioritara pentru prevenirea bolilor cu transmitere prin maini murdare(boli digestive, boli respiratorii, infectii si alte boli ale pielii, infectii ale ochilor). Mainile reprezinta cea mai expusa parte a corpului uman la germeni care pot produce imbolnaviri(bacterii, virusuri,
MĂSURI PENTRU ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități
comunicat de presă mașini abandonate
În perioada septembrie-octombrie 2025 la nivel național se derulează campania de informare, educare, comunicare având ca tema promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice. Campania, intitulată „Fii activ, mănâncă sănătos!”, este o inițiativă strategică, bazată pe dovezi, concepută pentru a educa,
Examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025): Sinteza rezultatelor finale înregistrate la proba scrisă (după soluționarea contestațiilor) Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) înregistrate la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate
Comunicat de presa ziua IMNULUI - 29.07.2025
Activităţile de informare din acest an cu privire la efectele nocive ale poluanţilor organici persistenţi (POP) se desfășoară sub sloganul “Expunerea la poluanții organici persistenți scade calitatea și durata vietii! Protejează-ți sănătatea!”. Poluanții organici persistenți sunt substanțe chimice toxice, de origine
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, față de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Peretu. În fapt, la data de
Comunicat de presa - Insule ecologice