× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

(VIDEO) CETATEA TURNU MĂGURELE, DOAR EGAL CU UNIVERSITATEA CRAIOVA 2

Antena 3 Alexandria • 24-04-2023, 14:01:00 • 167 vizualizari
 

Cetatea Turnu Măgurele a scăpat victoria printre degete în meciul jucat, pe teren propriu, împotriva echipei secunde a Universității Craiova. Formația antrenată de Valentin Bădoi au condus jocul în totalitate, însă pe final, oltenii au reușit să egaleze. Cetatea rămâne în continuare lider în play-out, cu 5 puncte mai mult față de ocupanta locului doi.

Turnenii au început tare meciul. Primul gol al partidei a fost marcat de Cetatea în prima repriză. În fața a peste 300 de spectatori, elevii lui Bădoi au condus partida timp de 85 de minute, însă cu 5 minute înainte de fluerul final, craiovenii au reusit să aducă egalarea.

Meciul de sâmbătă a fost al doilea pe banca tehnică pentru noul antrenor al celor de la Cetatea, Valentin Bădoi.

După acest egal, Cetatea rămâne lider în play-out cu 35 de puncte. Elevii lui Valentin Bădoi au jucat până acum 4 meciuri, dintre care două victorii, un egal și o înfrângere. Oltenii sunt pe trei, în timp ce poziția a doua este ocupată de Petrolul Potcoava.

 

Articolul (VIDEO) CETATEA TURNU MĂGURELE, DOAR EGAL CU UNIVERSITATEA CRAIOVA 2 apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
CETATEA MĂGURELE UNIVERSITATEA CRAIOVA