Printre tinerii care au avut curajul să se opună regimului comunist în anii cei mai grei ai dictaturii se numără și Eugenia Florescu, originară din Zimnicea, județul Teleorman. Povestea sa este una a curajului și a rezistenței în fața represiunii politice, într-o perioadă în care orice gest de opoziție putea fi pedepsit cu ani grei de închisoare.

În anul 1956, Eugenia Florescu era studentă în anul I la Facultatea de Drept din București. În acea toamnă, întreaga Europă de Est era marcată de evenimentele Revoluției Maghiare, iar ecoul luptei pentru libertate purtate de studenții și cetățenii din Budapesta ajunsese și în mediile universitare din România.

În dimineața zilei de 5 noiembrie 1956, Eugenia Florescu a aflat de la colegul său, Alexandru Mălinescu, că în Piața Universității urma să aibă loc o manifestație studențească inspirată de mișcările de protest din Ungaria. Ea a transmis informația și altor colegi și s-a prezentat în Piața Universității în jurul orei 15, alături de numeroși studenți care sperau să își facă auzită vocea.

După dispersarea participanților de către autorități, în seara aceleiași zile, Eugenia Florescu s-a alăturat unui grup de colegi care au redactat manifeste cu caracter anticomunist și antisovietic. Acestea urmau să fie răspândite în București în ziua următoare și conțineau mesaje prin care se cerea eliminarea propagandei politice din universități și se exprima solidaritatea cu poporul maghiar aflat în luptă pentru libertate.

Printre textele pregătite pentru difuzare se aflau sloganuri precum: „Jos rusa și marxismul. Vrem știință, nu politică în universități. Urmați exemplul studenților unguri, cehi și polonezi” sau „Sprijiniți națiunea maghiară, lupta ei pentru libertate. Demascați adevăratul vinovat, imperialismul rus. Demascați presa comunistă”.

Planul nu a mai putut fi pus în aplicare. În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1956, Securitatea a declanșat arestările celor implicați în organizarea protestului și în redactarea manifestelor. Eugenia Florescu a fost arestată și supusă anchetelor desfășurate de organele represive ale statului comunist.

Judecată în cadrul cunoscutului „lot Rusiescki”, format din studenți implicați în mișcarea de protest, Eugenia Florescu a fost condamnată la doi ani de închisoare. A fost deținută inițial la unitatea „A” a Ministerului Afacerilor Interne, iar în anul 1957 a fost transferată la Penitenciarul Jilava.

După executarea pedepsei, a fost eliberată la 27 ianuarie 1958. Deși condamnarea politică i-a marcat profund viața, Eugenia Florescu nu a renunțat la studiile și aspirațiile sale. După eliberare s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, unde a urmat cursurile de regie, devenind ulterior regizor de teatru.

Destinul Eugeniei Florescu reprezintă una dintre numeroasele povești ale tinerilor români care au plătit cu libertatea pentru curajul de a se opune regimului comunist. Originară din Zimnicea, ea face parte din galeria teleormănenilor care au avut de suferit din cauza convingerilor lor și care au rămas, peste timp, simboluri ale rezistenței antitotalitare din România.