Maratonul de Business CCIFER aduce în Teleorman reprezentanți ai companiilor franceze
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a participat marți la o întâlnire organizată în cadrul primei ediții a Maratonului de Business CCIFER în Teleorman, eveniment dedicat promovării oportunităților economice și consolidării relațiilor dintre mediul privat și autoritățile locale.
La discuțiile desfășurate la sediul Consiliului Județean au participat reprezentanți ai companiilor franceze din România și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, alături de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, și directorul executiv al CCIFER, Adriana Record.
La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai administrațiilor locale, ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman, precum și oameni de afaceri din județ, principalul obiectiv fiind dezvoltarea unor noi parteneriate regionale și atragerea de investiții.
Potrivit lui Adrian Gâdea, în cadrul reuniunii au fost prezentate oportunitățile economice și investiționale ale județului, dar și potențialul de dezvoltare al mediului de afaceri local.
„Teleormanul se află în atenția mediului de afaceri francez, iar astfel de întâlniri pot contribui la dezvoltarea economică a județului și la deschiderea unor noi oportunități de colaborare”, a transmis președintele Consiliului Județean Teleorman.
În cadrul vizitei din județ, delegația franceză urmează să efectueze și mai multe vizite la companii reprezentative din Teleorman.
The post Maratonul de Business CCIFER aduce în Teleorman reprezentanți ai companiilor franceze appeared first on ImpactNews24.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
Spulberată pe trecerea de pietoni! Femeie de 75 de ani, în stare gravă după un accident produs pe E70, la Bujoreni
Percheziții în Teleorman: zeci de mii de țigarete fără timbru fiscal, descoperite de polițiști
Primarul Cornel Gogan anunță semnarea finanțării pentru parcul orașului Videle
Moarte suspectă în Teleorman: femeie de 82 de ani, găsită fără viață în râul Vedea
Un garaj și două autoturisme au ars într-o gospodărie din Lăceni